Cuget deci exist
media: 5.00 din 4 voturi
21.03.09| media: 5.00 din 4 voturi |
14:05
Am avut un coşmar acum câteva nopţi...se făcea că devenisem un computer...un Pentium dual-core processor, ce e drept, dar în esenţă un computer...prin şanţurile mele neuronale, aplatizate şi întinse ca o foaie de plăcintă pe placa de bază, curgeau râuleţe de biţi...totul era doar 0 şi 1...eram doar informaţie şi având posibilitatea de a cugeta, am conchis că exist. Şi în această stare, am decis să trăiesc experienţa numită viaţă.
Şi am decis să pornesc de la emisfera stângă. ..Atâta timp cât telecomanda vieţii mele era acolo, nu era nici o diferenţă faţă de nici un fel de computer...poate din când în când, pentru a creşte viteza de prelucrare a datelor ar mai fi utile nişte defragmentări şi ceva mai mult RAM...emisfera stângă îmi reaminteşte configuraţia, limitele, îmi arată barierele şi obstacolele. Îmi spune că sunt materie, mă racordează la ceasul ce îmi măsoară destrămarea, îmi povesteşte despre viaţă, fără să mă lase să vieţuiesc această experienţă, desface axoni şi mă îndeasă în şanţurile cerebrale, îmi vorbeşte despre limitele simţurilor stabilite de fizicieni...orice încercare de a extinde un simţ dincolo de o limită, ar dizolva în un minut veacuri de cercetări ştiinţifice, ar anihila zeci de teorii...şi nimeni nu vrea asta...nimeni nu vrea un pământ populat de fiinţe libere, de oameni creatori, de indivizi ce îndrăznesc să îşi asume responsabilitatea de a fi scenografii propriei vieţi...nu, se vrea o planetă populată de oameni subjugaţi de frică, de spaimă, de cohorte de sclavi...aşa sunt mai simplu de dominat...zi de zi, mass media înfige un cateter în creier şi îţi spune cât eşti de vulnerabil...oare?
de ayleen | 0 comentarii |
Şi am decis să pornesc de la emisfera stângă. ..Atâta timp cât telecomanda vieţii mele era acolo, nu era nici o diferenţă faţă de nici un fel de computer...poate din când în când, pentru a creşte viteza de prelucrare a datelor ar mai fi utile nişte defragmentări şi ceva mai mult RAM...emisfera stângă îmi reaminteşte configuraţia, limitele, îmi arată barierele şi obstacolele. Îmi spune că sunt materie, mă racordează la ceasul ce îmi măsoară destrămarea, îmi povesteşte despre viaţă, fără să mă lase să vieţuiesc această experienţă, desface axoni şi mă îndeasă în şanţurile cerebrale, îmi vorbeşte despre limitele simţurilor stabilite de fizicieni...orice încercare de a extinde un simţ dincolo de o limită, ar dizolva în un minut veacuri de cercetări ştiinţifice, ar anihila zeci de teorii...şi nimeni nu vrea asta...nimeni nu vrea un pământ populat de fiinţe libere, de oameni creatori, de indivizi ce îndrăznesc să îşi asume responsabilitatea de a fi scenografii propriei vieţi...nu, se vrea o planetă populată de oameni subjugaţi de frică, de spaimă, de cohorte de sclavi...aşa sunt mai simplu de dominat...zi de zi, mass media înfige un cateter în creier şi îţi spune cât eşti de vulnerabil...oare?
