Expat life

-Păi şi dacă moare? Cum îţi recuperezi banii?
-Nu contează. Banii ţi-i iei înapoi...viu sau mort un elefant costă aproape la fel...dacă moare îţi recuperezi banii din colţii de fildeş. Ştii câte zeităţi hinduse se pot ascunde în fildeşul unui elefant? Trebuie doar să le dezgoleşti, să înlături surplusul de material, şi zeitătea hindusă te lasă să îţi înmoi trupul în lumina sacră pe care o răspândeşte în jur. ....şi apoi mai sunt şi dinţii...şi din aceştia se pot sculpta alte statuete.
Amicul italian sorbea cu înghiţituri mici berea şi îl fixa pe indian cu o privire întrebătoare.
-Şi cum, se ducea aşa duminică de duminică, să îl vadă?
-Elefantul?
-E elefantul...lasă elefantul să molfăie în linişte din vegetaţia Indiei...nu elefantul...amicul tău...cel cu mormântul..
-Da...se ducea duminică de duminică...atunci când colegii locali îşi dădeau întâlnire prin cârciumi, el urca dealul şi punea în vase de apă flori proaspete...nici măcar numele nu îl desluşea pe cruce..atât de vechi şi păraginit era mormântul. A decis să îşi boteze mortul Altfel.
-Cum adică altfel?
-Altfel să îi fie numele. Pentru că alături de Altfel se simţea un pic înglobat în trupul acelei ţări. Îi plăcea să creadă că auzise glasul lui Altfel, strecurat prin sita timpului, cerşindu-i prietenia şi vitalitatea unui buchet de flori. Şi îl aştepta uneori în vis, să îşi lepede mantia ceţoasă, să îi strângă mâna şi să îl lase să îi mângâie obrajii...

Amicul englez visa însă la un Ganesh de fildeş, eventual în mărime naturală. Tot ce nu putea fi scris în formule chimice şi redus la o aglutinare de atomi îl lăsau complet rece. El se închina materiei. Nu credea atâta timp cât nu pipăia şi să baţi weekend de weekend cimitirele ca să proslăveşti o fantomă i se părea pură nebunie. Era ferm convins că prietenul lui Altfel, alerga fără să ştie, către culoarele albe ale celui mai apropiat ospiciu.
Mă gândeam că pentru englez, viaţa de expat e o binecuvântare. Vroia materia şi acestă viaţă îi oferea materie din plin. Putea chiar să îl poleiască în multiple straturi concentrice de materie. Nu aştepta prea multe de la viaţă – vroia să îi intre banii cu exactitate în cont, să îşi fericească papilele gustative cu alcooluri, să aibă în agendă câteva nume de femei, gata oricând să îi satisfacă toate capriciile, să cunoască restaurante cu mâncare gustoasă şi servirea impecabilă, şi să mai doneze din când în când câte un spermatozoid unei sărmane muritoare care ar fi avut proasta inspiraţie de a şi-l imagina cu pirostiile pe cap şi fierbând biberoane. Avea vreo 3 sau 4 copii, nici noi nu ştiam sigur şi poate nici el. Le trimitea jucării de Craciun şi uneori încurca adresele şi jucăriile între ele.Când indianul ne-a spus cum braconierii ucideau elefanţii,cum le turnau acid în cap, care acid le topea carnea ca o pasta şi puteau mai uşor să scoată colţii, i s-au deschis pupilele ca doua găuri negre, gata să aspire tone de fildeş. Dacă nu l-ar fi despărţit juma de planetă, mai că îl şi vedeam cu sticluţe de acid sulfuric, ademenind elefanţii, smulgându-le colţii şi trimiţând în Europa vapoare încărcate cu preţioasa pradă.